Acest proiect de lege a fost aprobat, vineri, 7 octombrie în cadrul ședinței Plenare a Parlamentului. Deputații PCRM au votat contra acestui proiect, motivîndu-și opțiunea prin faptul că aceasta ar pune în pericol securitatea statală.
”Cum dvs credeți că un cetățean al altui stat ar putea să depună jurămînt de credință acestei țări? O persoană care are dublă cetățenie, poate să aibă acces la Secretul de Stat? Astfel faceți ca aceasta să lucreze împotriva Statului?”, a declarat deputatul comunist  Grigore Petrenco.
Raportorul proiectului, Alexandru Stoianoglo a comunicat că acele persoane sunt obligate conform legii să mențină acest secret și răspunde în fața legii pentru divulgarea acesteia.
Astfel, liderul fracțiunii PL, Ion Hadîrcă a cerut ca acest proiect de lege să fie înapoiat  în Comisie, pentru a fi cercetat mai amănunțit, însă propunerea nu a fost acceptată de plenul Parlamentului.
Proiectul de lege cu privire la deținerea funcțiilor pubice in Serviciul Vamal și în cadrul CCCEC de către persoanele, care au cetățenie dublă a fost aprobat în prima lectură cu 44 de voturi pro. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE