Partidului Democrat din R. Moldova și Partidului Social Democrat din România vor colabora mai intens și vor avea un parteneriat în privința sprijinului în alegeri, dar și în dezvoltarea proiectelor economice și sociale pentru cetățenii ambelor țări, anunță Politik.md.
În acest sens, liderii celor două formațiuni, Marian Lupu și Victor Ponta au semnat un protocol de colaborare a celor două formațiuni. „Vreau să dezvoltăm și alte proiecte importante împreună. Știu că aveți un proiect important la Chișinău pentru care ați muncit foarte mult – Centrul Mamei și Copilului – și aș fi foarte bucuros să putem să sprijinim finanțarea acestui proiect”, a declarat premierul român, Victor Ponta, după semnarea documentului.
La rândul său, președintele PDM Marian Lupu a subliniat că există o bună colaborare între PSD și PDM: „Apreciez foarte înalt contribuția personală a domnului președinte Ponta și a PSD în susținerea procesului de dezvoltare economică, socială, a infrastructurii în Republica Moldova, proiecte de mare valoare - mă refer aici nu doar la valoarea lor financiară, cât și la valoarea proiectelor care contribuie de o manieră foarte concretă, nu declarativă, la creșterea bunăstrării”, a menționat Marian Lupu.
Cele două partide social democrate din Republica Moldova și România vor avea în vedere în perioada imediat următoare și colaborarea în plan electoral. În 2006, PDM și PSD, partide membre ale Internaționalei Socialiste, au semnat primul acord de colaborare, iar protocolul semnat marți va întări această colaborare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE