După ce mai mulți reprezentanți ai Partidului Liberal Democrat din Moldova au venit cu critici dure la adresa democraților că ar controla justiția și Procuratura, PD la rândul său respinge acuzațiile, pe care le consideră „nefondate şi făcute într-o atmosferă de tensiune și emoție”, anunță Politik.md.
În același timp, PD susține că trebuie găsit echilibrul politic, pentru a continua lucrul în cadrul Alianței de guvernare, „pentru nu se lăsa atrași într-o criză politică profundă”.  „Destrămarea Alianței de guvernare ar pune într-o situație delicată Republica Moldova‎ și pe cetățenii ei.
Țara noastră are nevoie, mai mult ca oricând, de stabilitate și de unitate, pentru a putea împreună să reclădim încrederea în instituțiile statului. Pentru a elimina orice speculații, declarăm cu toată fermitatea că Partidul Democrat din Moldova nu dorește denunțarea acordului AIE și nici alegeri anticipate. Astfel de acţiuni ar putea să ne arunce în criză politică, așa cum s-a întâmplat la precedenta denunțare a acordului Alianței, dar și la conflicte politice prin care am trecut”, se menționează într-un comunicat de presă al formațiunii.
Referitor la audierile liderului PLDM, Vlad Filat de către ofițerii anti-corupție, democrații au spus că el beneficiază de prezumția de nevinovăție și că PD nu-și va exprima vreo poziție legată de această situație, până nu va fi vrei decizie definitivă a instanței. „Credem că această situație delicată nu trebuie inflamată și amplificată. Orice speculații acum sunt, în opinia noastră, extrem de periculoase, cu atât mai mult cu cât nu cunoaștem toate acuzațiile și probele aflate la dosar", mai scriu democrații.
De asemenea, s-a specificat că PDM nu vrea alegeri anticipate și că acum este important să se apuce de reforme și să nu intre în campanie electorală.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE