Partidul Democrat a venit cu o replică față de comuniști, care i-au învinuit de corupere a alegătorilor și fals în electorale. În acest context, PD susține că s-a așteptat ca unii, „cărora le place să dețină monopolul politic, să atace ideea de a le da oamenilor simpli mai multă putere de decizie”.
„Reacția PCRM e tipică pentru această formațiune bazată pe dictatura internă de partid și de la care au plecat toți cei competenți în formularea mesajelor. Reacția PCRM demonstrează că acest partid a intrat în panică, pentru că mulți dintre foștii lor simpatizanți ar putea participa la alegerile deschise, pe care PDM le organizează în 28 septembrie”, se menționează în declarația Partidului Democrat.
Astfel, Partidul Democrat cere ca PCRM să-și retragă aceste insinuări și să-și ceară scuze de la oameni, în mod public.
„Partidul Democrat reafirmă că Alegerea deschisă a candidaților PDM pentru Parlament se bazează pe încrederea noastră în colegii din toată țara, în oamenii din Moldova! Anume de aceea noi le dăm cetățenilor oportunitatea de a participa în luarea deciziilor politice! Pentru că, spre deosebire de alții, noi nu ne temem să împărțim puterea politică și înțelegem că numai împreună cu oamenii din această țară, respectând opțiunile lor, vom reuși să creăm condiții mai bune de trai în Republica Moldova!”, se mai arată în declarație. 
Reacția democraților vine după ce astăzi, PCRM a lansat acuzații la adresa PD precum că aceștia au început falsificările alegerilor parlamentare prin intermediul campaniei recent lansate. Potrivit comuniștilor, PD și-ar crea o bază de date cu potențiali alegători în baza campaniei lansat și le-ar oferi câte 200-300 de lei, promițând o sumă dublă în cazul unui vot pentru PD la parlamentare. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE