Partidul Liberal (PL) a făcut vineri, 24 iulie o totalizare a campaniei electorale pentru anticipatele din 29 iulie, transmite Politik. Corina Fusu, candidat pe lista PL susţine că “Partidul Comuniştilor a încălcat cu brutalitate toate legile posibile”, etichetând Campania electorală ca pe una “agresivă”.
În linii generale, membrii PL au precizat că în timpul campaniei au fost intimidaţi de către reprezentanţi ai PCRM şi că aceştia le-au creat o sumedenie de obstacole pentru a le crea dificultăţi la întâlnirile cu alegătorii.
Corina Fusu a mai spus că “toată maşinăria comunistă a luptat împotriva PL şi a celorlalte partide de opoziţie”.
Vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă a mai spus că atât Guvernul, cât şi organele de forţă s-au implicat în campanie, “zădărnicind acţiunile partidului”. În tot acest timp spune Chirtoacă, “comuniştii ne-au intentat dosare, ne-au intimidat oamenii, au deconectat lumina la întâlnirile cu alegătorii, SIS ne urmăreşte şi ne înregistrează convorbirile, oferind mai apoi informaţiile staff-ului comunist”.
Pentru toate aceste încălcări comise, PCRM ar trebui scos din cursa electorală, a mai spus Chirtoacă.
Solicitat de Politik, şeful staff-ului electoral al PCRM, Mark Tkaciuk, a declarat că “aşa ceva nici nu se comentează. Nu totul în lumea asta se poate comenta. Te poţi mira de unele lucruri sau pur şi simplu să dai din umeri. Eu dau din umeri la această afirmaţie a PL”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE