Premierul Pavel Filip a reacționat după ce Consiliul Uniunii Europene a venit ieri cu o serie de recomandări pentru țara noastră. Șeful Executivului a menționat că a făcut cunoștință cu poziția înaltului for și că „mesajele sunt clare și înţelese perfect”.
Iată ce scrie pe pagina de facebook a lui Pavel Filip:
Salut angajamentul Consiliului UE pentru dezvoltarea relațiilor Moldova - UE și reafirm că Guvernul Moldovei acționează și el în acest sens. Am regăsit în aceste concluzii confirmarea că direcţia aleasă de Guvernul Republicii Moldova este cea corectă. Câteva reacţii punctuale:
În primul rând, ne axăm agenda de guvernare pe implementarea Acordului de Asociere RM-UE, reieşind din aşteptările cetăţenilor.
În al doilea rând, ne mişcăm spre o reformă instituţională profundă, lucrând la întărirea instituţiilor financiar-bancare, a autorităţilor anticorupţie, a administrației publice, precum și la îmbunătățirea climatului investițional.
În al treilea rând, lucru pe care îl reconfirm cu această ocazie, Guvernul acţionează deja şi va acţiona în continuare, având o comunicare constantă, cu media, societatea civilă, opoziţia, teritoriul. Orice dificultate poate fi şi trebuie să fie soluţionată prin dialog constructiv.
Știm ce avem de făcut, iar acest Guvern are voința politică pentru a duce Moldova mai departe pe calea europeană.
Mâine vom discuta aceste şi alte subiecte actuale în cadrul reuniunii Comisiei Guvernamentale pentru Integrarea Europeană.