gov.mdPrim-ministrul Iurie Leancă a discutat, astăzi, 12 martie, cu participanții la luptele de pe Nistru, din anul 1992. Șeful Cabinetului de miniștri i-a îndemnat pe aceștia să vină cu inițiative care să le rezolve problemele. Totodată, i-a încurajat să participe mai activ în viaţa societăţii şi să se implice în dezvoltarea măsurilor de încredere între malul stâng şi malul drept al Nistrului.
„Considerăm ca integrarea europeană este singura șansă pentru viitorul țării noastre și pentru reintegrarea statului nostru”, au spus veteranii.
Ei au afirmat că susțin acțiunile Guvernului, precizând că este pentru prima oară în ultimii 22 de ani când conducerea statului îi aude și încearcă să le rezolve problemele. Participanții au menționat că mai urmează să fie găsite soluții în domeniile ce țin de pensii, ajutorul social,  asigurarea cu locuințe etc.
După ce i-a ascultat pe vorbitori, șeful Executivului le-a sugerat să își unifice activitățile, astfel încât propunerile lor să nu fie răzlețe, ci să fie coordonate în toate domeniile.
„Pledez pentru consolidarea dialogului cu veteranii, care îmi dă posibilitatea să discutăm direct despre dificultăţile cu care vă confruntaţi, dar şi despre viziunea dumneavoastră de identificare a soluţiilor. Astfel, veţi contribui la elaborarea unor politici eficiente, care vor permite rezolvarea sistemică a problemelor veteranilor, dar şi o implicare temeinică în educaţia patriotică”, a spus Iurie Leancă.
Premierul a dat asigurări că veteranii vor beneficia în continuare de sprijin din partea Guvernului, menționând că un rol important în acest proces îl are Consiliul Naţional pentru problemele participanţilor la conflicte armate.
„Este timpul să trecem la elaborarea soluţiilor în comun”, a menționat Iurie Leancă.
În acest context, Prim-ministrul le-a propus participanților să formuleze un set de propuneri pe care să îl examineze împreună, peste cel mult trei luni.
În finalul dezbaterilor, Iurie Leancă a înmânat diplome unui grup de veterani, pentru participarea activă la educația militar-patriotică.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE