Toți judecătorii vor fi supuși unei proceduri de evaluare o dată la trei ani, în baza unui sistem de evaluare periodică a performanțelor acestora. De asemenea, se planifică elaborarea unui modul special în program electronic de gestionare a dosarelor, pentru crearea aleatorie a completelor de judecată și eliminarea posibilității unor eventuale abuzuri, prin excluderea factorului uman.
Acest set de proiecte de legi a fost adoptat ieri, 5 iulie, în cadrul ședinței plenare a Legislativului. Astfel, Parlamentul își dorește să structureze sistemul judiciar, pentru ca acesta să devină mai transparent și să îmbunătățească nivelul de încredere al cetățenilor în justiție.
Din proiectele de legi mai rezultă că, în cazul unor bănuieli de acte de corupție imunitatea judecătorilor va fi retrasă în mod automat, dar în același timp pentru aceștia se prevăd și măsuri de consolidare, cum ar fi introducerea funcțiilor de administrator al instanțelor judiciare și cea de asistent judiciar.
De asemenea, legea mai prevede că judecătorii eliberați din funcție pentru un șir de încălcări disciplinare nu vor mai putea pretinde la pensie în condiții privilegiate, iar distribuirea posturilor de judecători în instanțele din țară vor fi repartizate de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Un set important de modificări privește funcționarea Curții Supreme de Justiție, numărul judecătorilor la înalta Curte fiind redus la 33, în același timp fiind majorat numărul asistenților. Pe viitor fiecare magistrat de la CSJ va beneficia de suportul a câte trei asistenți.