Parlamentul European a lansat website-ul dedicat alegerilor europene din 2014 (http://www.elections2014.eu/ro). Acest nou website vine în întâmpinarea nevoii de informare a publicului, precum și mass media cu privire la alegerile pentru Parlamentul European din perioada 22-25 mai 2014, oferind diverse facilități de informare, informează un comunicat de presă al PE, dar vineri publicității, potrivit Agerpres.ro.
Astfel, secțiunea "Dosar de presă", dedicată reprezentanților mass-media, este disponibilă la adresa http://www.elections2014.eu/ro/press-kit și include un scurt ghid despre rolul și puterile Parlamentului European și o perspectivă asupra acțiunii PE în privința principalelor dosare legislative comunitare din ultimii cinci ani.
Noul website include, de asemenea, o secțiune de știri actualizată permanent, cuprinzând articole, comunicate de presă, galerii foto și infografice. În plus, există informații interactive despre statele membre ale Uniunii Europene, centrate în jurul următoarelor domenii: economie, tehnologie, locuri de muncă, educație, mediu, energie, societate.
Pe site mai pot fi găsite informații despre partidele politice europene — un factor important al integrării europene: descrierea partidelor, cu legături către site-urile acestora, precum și un link către EP Newshub (http://www.epnewshub.eu/) — un serviciu care integrează informațiile prezente în mediul online și rețelele de socializare, furnizate de către președintele Parlamentului European, membrii Parlamentului European și birourile de informare ale PE din cele 28 de state membre.
Informațiile despre alegerile europene din 2014 sunt de asemenea comunicate în mod constant și prin intermediul rețelelor de socializare folosite de Parlamentul European, folosind hashtag-ul dedicat #EP2014, adaugă comunicatul de presă al PE.