Autoritățile își propun să corecteze un abuz al poliției și să permită automobilelor cu volanul amplasat pe partea dreaptă să circule pe drumurile publice din Moldova și seara. Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian a anunțat că a înregistrat un amendament în acest sens. Înainte de aceasta, a comunicat parlamentarul, subiectul a fost consultat cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Marian a spus că a înregistrat amendamentul „după mai multe adresări din partea cetățenilor noștri din Marea Britanie și Irlanda”.
„După mai multe adresări din partea cetățenilor noștri din Marea Britanie și Irlanda, astăzi am înregistrat un amendament, după consultări cu colegii de la MAI, prin care vom permite automobilelor cu volanul amplasat pe partea dreaptă să circule pe drumurile publice ale țării și seara”, a scris deputatul pe rețelele de socializare.
Potrivit lui Marian, Republica Moldova va prelua practica altor țări europene precum Germania, Cehia, Croația sau Spania, care permit circulația unor astfel de autovehicule cu condiția că proprietarul va executa acele modificări tehnice pentru garantarea siguranței celorlalți participanți la traficul rutier – „adaptarea asimetrică a farurilor sau folosirea unor abțibilduri speciale care se vor aplica direct pe farurile automobilului”.
„Prin stabilirea cadrului normativ național în corespundere cu cadrul de reglementare european, vom asigura dreptul cetățenilor de a circula liber și de a veni mai des acasă la cei dragi”, a adăugat parlamentarul.
În Republica Moldova este interzisă deplasarea pe drumurile publice, pe timp de noapte, a autovehiculelor care au volanul amplasat pe partea dreaptă a axei longitudinale, cu excepţia celor aflate în traficul internaţional în tranzit.