Reprezentanții Parlamentului R. Moldova și cei ai Parlamentului Canadian au semnat un Memorandum de Cooperare, anunță Politik.md. Acest doscument va oferi o platformă de dialog și cooperare directă între cele două Parlamente, o susținere reciprocă în domeniile cheie, inclusiv în procesul de integrare europeană.
Delegația țării noastre a fost reprezentată de președintele Parlamentului, Igor Corman, Secretarul Comisiei politică externă și integrare europeană, Valeriu Ghilețchi. Oficialii au avut ieri întrevederi cu Președinții Camerei Comunelor și Senatului din Parlamentul Canadei, Andrew Scheer și Noël A. Kinsella.
Oficialii au mai discutat despre dezvoltarea parteneriatelor între universități și promovarea schimburilor de tineri. Alte subiecte vizate s-au referit la oportunitățile de colaborare în domeniile agriculturii și energetic, dar și despre facilitățile oferite de țara noastră pentru atragerea de investiții.
În cadrul discuțiilor, oficialii canadieni au menționat interesul pentru dezvoltarea relațiilor moldo-canadiene și au exprimat susținere pentru vectorul european al Republicii Moldova.
Președintele Camerei Comunelor, Noël A. Kinsella a vorbit despre participarea Republicii Moldova în Programul de studiu pentru funcționarii parlamentari organizat de două ori pe an de Legislativul Canadian.
Programul vizitei în Canada include o întrevedere cu Ministrul pentru Reforme Democratice, Pierre Poilievre, precum și o întâlnire cu comunitatea moldovenilor din Montreal și Quebec.
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE