Acordul cu Rusia privind staționarea flotei ruse pe teritoriul Ucrainei a fost ratificat, marți, 27 aprilie, cu votul a 236 de deputați, deși ședința a început cu blocarea accesului intrării în Rada Supremă. Mai mult, deputați ai partidului condus de Iulia Timoșenco au aruncat cu ouă în Președintele Radei Supreme Vladimir Litvin, iar în sală au fost aruncate petarde fumigene.
Totodată, câteva mii de manifestanți, simpațizanți ai opoziției ucrainene, s-au adunat în fața Parlamentului ucrainean pentru a protesta împotriva ratificării Acordului privind staționarea flotei ruse pe teritoriul Ucrainei, în Crimeea. Sute de poliţişti au fost aduși la fața locului pentru a spori măsurile de securitate.
Potrivit Acordului semnat între președinții Dmitri Medvedev și Viktor Ianukovici, la 21 aprilie, flota rusă va staționa în apele Mării Negre, regiunea Crimeea cel puțin 25 de ani, și asta în schimbul gazului mai ieftin pe care ucrainenii urmează să-l primească de la ruși.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE