10 asociații cu profil agricol au anunțat într-o conferință de presă că sunt împotriva creării camerelor agricole și au solicitat anularea Legii privind organizarea și funcționarea acestora, după ce, joi, inițiativa legislativă a fost votată în lectură finală. Agricultorii spun că aceste structuri nu vor fi funcționale și vor duce la dispariția întreprinderilor mici și mijlocii alături de asociațiile de profil. Totodată, potrivit lor, va crește povara financiară asupra agricultorilor.

Noua structură va aduce mai multă birocrație și costuri suplimentare, a declarat directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Bădărău. Potrivit lui, Camerele Agricole vor crea o presiune financiară suplimentară pentru producătorii agricoli, care vor fi obligați să plătească cotizații atât la Cameră, cât și la asociațiile de profil pentru a-și dezvolta afacerile.

„În Uniunea Europeană, Camerele Agricole au apărut primele. Este o tradiție. La noi, Camerele Agricole deja au întârziat cu minim 35 de ani, 34 de ani de când s-a creat Republica Moldova. De ce? Pentru că statul a investit masiv și noi avem exemplu de succes în două asociații de profil, care este Oficiul Național al Viei și Vinului, care este o instituție de drept public și este Moldova Fruct. De ce să nu mergem pe aceste două modele de dezvoltare a agriculturii, care într-adevăr arată rezultate de succes?”, se întreabă Alexandru Bădărău

Și directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor, Sergiu Veșca, susține că investițiile planificate pentru Camerele Agricole sunt o risipă de bani, iar crearea acestei structuri noi va necesita, în primul rând, resurse umane calificate.

„Asociațiile de profil existente au un capital mult mai mare decât ceea ce se propune să aibă camerele agricole. La moment sunt peste 50 de asociații în agricultură. Dacă se unesc toate într-o organizație, depășesc cu mult posibilității camerele agricole, care azi nu au nimic. În afară de sprijinul promis de către guvern, nu mai are nimic. Credem neconstituțională această lege și cerem ca ea să fie abrogată”, declară Sergiu Veșca.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Camerele Agricole sunt organizații profesionale autonome, apolitice și nonprofit. Acestea au rol consultativ, de reprezentare și sprijin pentru fermieri în raport cu autoritățile și nu substituie asociațiile de profil. Camerele agricole sunt structuri independente. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare nu este membru al camerelor agricole. Totodată, agricultorii sunt factorul decizional în cadrul camerelor agricole, deoarece își aleg conducerea la nivel regional și național. În același timp, ministerul anunță că anul trecut a organizat consultări publice în 10 regiuni ale țării, acolo unde vor fi create camerele agricole. Aceste întâlniri au reunit aproximativ 3.500 de agricultori.

Legea privind organizarea și funcționarea Camerelor Agricole a fost votată joi, 6 martie, în lectură finală și va intră în vigoare de la începutul anului viitor.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE