De menționat că, NIT și-a stopat emisia la 7 aprilie curent. Pînă atunci, NIT emitea preponderent în limba rusă și era perceput drept un post de televiziune afiliat opoziției din Republica Moldova, Partidul Comuniștilor.
”Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) și-a bazat decizia pe un șir de criterii, care în mod evident nu ar face față expertizării legale a sancționării radicale de retragere a licenței. Motivele invocate pentru retragerea licenței NIT includ lipsa de asigurare a unui pluralism suficient sau diversității surselor în reportaje pe subiecte ce ar putea genera conflict, precum și a „principiilor echilibrului social-politic, echidistanței și obiectivității”. Decizia CCA citează drept exemple cîteva comentarii tendențioase ale prezentatorilor NIT. În același timp, decizia CCA nu conține nici o mențiune privind acțiunile postului de televiziune NIT care are putea justifica sancțiunea radicală de retragere a licenței, cum ar fi de exemplu promovarea violenței”, se spune într-un comunicat al ONU în Moldova.
Potrivit ONU, decizia trezește întrebări serioase din perspectiva principalelor prevederi ale normelor internaționale de drept, în special Articolul 19 a Convenției Internaționale cu privire la Drepturile Civile și Politice și Articolul 10 a Convenției Europene cu privire la Drepturile Omului.
Mai mult decît atît, NIT a fost unul din mijloacele mass-media primare de limbă rusă, iar această decizie are un potențial destabilizator și transmite un semnal de îngrijorare comunităților lingvistice minoritare din Moldova, atenționează ONU în Moldova.