Reprezentanții companiei aeriene Wizz Air își reafirmă angajamentul de a continua zborurile regulate către și dinspre R.Moldova.

„Pasagerii care plănuiesc să călătorească spre Chișinău sunt sfătuiți să identifice destinația pe website-ul companiei aeriene și în aplicația pentru mobil folosind noua abreviere „RMO” atunci când rezervă bilete”, notează Wizz Air.

Și Aeroportul Internațional Chișinău a anunțat, că toate zborurile au fost restabilite și sunt disponibile pentru rezervări bilete. Totodată, Autoritatea Aeronautică Civilă a venit și ea cu o reacție, după ce în spațiul public a apărut informația privind sistarea de către compania Wizz Air a zborurilor din R.Moldova. Potrivit unui mesaj publicat de reprezentanții AAC, niciun operator aerian nu a anulat zborurile din și spre Chișinău.

„În legătură cu informația distribuită în spațiul public cu privire la posibila anulare a curselor operate în Republica Moldova, Autoritatea Aeronautică Civilă informează că niciun operator aerian nu a anulat zborurile din și spre Chișinău. În cazul unui operator privat s-a produs o eroare tehnică în sistemul de rezervări, care urmează a fi remediată în scurt timp”, precizează Autoritatea.

Mai multe surse media au anunțat astăzi despre faptul că Wizz Air și-ar fi anulat curse de pe Aeroportul Internațional Chișinău, iar confuzia s-ar fi produs din cauza modificării codului aeroportului din Chișinău, din KIV în RMO. Totuși, nicio altă companie care zboară de la Chișinău nu a comunicat despre o astfel de problemă, iar noua abreviere va începe să fie folosită din 18 ianuarie.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE