Omul de afaceri din Bălţi, Anatolie Tripaduş a fost condamnat la 15 ani de închisoare, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Potrivit sursei, acesta era învinuit pe 10 capete de acuzare printre care escrocheria, uz de fals, practicarea ilegală a activităţii de antreprenor, folosirea documentelor false şi spălarea banilor.
Completul de judecată i-a mai stabilit inculpatului o amendă în mărime de 2000 u.c. şi cu privarea dreptului de ocupa anumite funcţii şi de a exercita o anumită activitate pentru un termen de 5 ani.
Procurorii informează că verdictul a fost pronunţat în lipsa inculpatului, deoarece acesta după schimbarea măsuri preventive din arest preventiv s-a eschivat de la instanţa de judecată.
Concomitent, instanţa de judecată a achitat fiul şi ginerele acestuia, iar în privinţa a şoferului lui şi a altui angajat ai agentului economic gestionat de condamnat procesul penal a fost încetat.