Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, a numit-o astăzi, 4 septembrie, pe  Olga Poalelungi în funcţia de Şef al Biroului Migraţie şi Azil. Evenimentul a avut loc în cadrul unei întruniri a colectivului Biroului, unde a fost prezentată noua şefă.

Aceasta deja are și primele sarcini: să controleze migrația, să îmbunătățească deservirea investitorilor pentru crearea locurilor de muncă și să implementeze toate măsurile necesare conform Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize. Noua șefă a Biroului este jurist de profesie, membru al Uniunii Avocaţilor din Moldova.
 
Anterior, Olga Poalelungi a lucrat la Institutul de Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al Academiei de Ştiinţe. Este cercetător al demografiei, migraţiei şi gestionării resurselor umane în procesele de globalizare. În perioada 2008-2009, Olga Poalelungi a fost coordonatoarea programelor pentru populaţie şi dezvoltare în cadrul ONU Moldova. În perioada 2003-2006 ea a lucrat în cadrul Biroului Naţional Migraţiune în calitate de vice-director şi director. A ocupat anterior şi alte funcţii în Ministerul Justiţiei, Curtea Constituţională, Preşedinţie şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
 
Are studii de calificare în SUA şi Malta, vorbeşte fluent româna, rusa şi ucraineana și cunoaşte la nivel avansat engleza şi franceza.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE