Ministrul Justiției, Oleg Efrim, a fost amenințat cu un dosar penal pe numele său, pentru faptul că „ar tergiversa intenționat înregistrarea unui partid, pentru ca acesta să nu poată participa la alegerile parlamentare din acest an”, anunță Politik.md.
Acuzațiile vin din partea liderului grupului de initiațiativă, „Generația Tânără”, Andrei Donica, și au fost lansate astăzi, 10 martie, în cadrul unei conferințe de presă.
„Noi vom face tot posibilul să se intenteze dosar penal pe numele ministrului Justiției, Oleg Efrim. Am depus o cerere de înregistrare a Partidului Liberal Democrat Reformator și am primit răspuns că nu poate fi înregistrat partidul, deoarece se încalcă un articol din Codul Civil și Legea cu privire la partidele politice. Dar în acea lege scrie că denumirea partidelor trebuie să fie diferită de denumirile altor partide deja înregistrate. Și noi avem cazul Partidului Liberal Reformator”, a declarat tânărul.
Chiar dacă își doresc înregistrarea oficială, reprezentanții grupului de inițiativă recunosc că deocamdată nu au cele 4 mii de semnături necesare pentru constituirea unui partid și că în prezent echipa lor reprezintă circa 300 de persoane. Cu toate astea ei insistă pe faptul că vor acționa în judecată, pentru a avea partidul înregistrat.
Tinerii susțin că formațiunea lor va purta denumirea de Partidul Generația Tânără, și printre obiectivele lor se numără: solicitarea Ucrainei să retrocedeze pământurile istorice ale Moldovei, naționalizarea proprietăților privatizate în ultima perioadă și menținerea neutralității, suveranității și independenței R. Moldova.