Un grup de reprezentanţi ai OSCE din Ucraina, Rusia, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană, condus de reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, ambasadorul Erwan Fouéré, se află într-o vizită oficială în Moldova.
Mediatorii și observatorii în procesul de reglementare a conflictului Transnistrean, reprezentanții grupului OSCE vor avea astăzi, 6 noiebrie un șir de întrevederi cu înalții demntari de stat ai R. Moldova, anunță Politik.md.
Aceștia se vor vedea cu președintele Parlamentului R Moldova, Marian Lupu, precum și cu alți reprezentanți ai Parlamentului Republicii Moldova. După întrevedere, reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean, ambasadorul Erwan Fouéré, va face declarații de presă, în fața Reședinței de Stat.
De asemenea, și premierul Vlad Filat alături de viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Eugen Carpov vor avea o întrevedere cu delegația de mediatori și observatori privind procesul de reglementare a conflictului transnistrean, OSCE.
În același timp,la Tiraspol, se află într-o vizită de studiu, expertul principal ONU privind drepturile omului în regiunea transnistreană, Thomas Hammarberg.