Preşedintele rus, Vladimir Putin, urmează să-şi expună mâine poziţia privind aderarea Crimeei la Federaţia Rusă. Conform declaraţiei preliminare făcute de Preşedintele Dumei, Serghei Narishkin, liderul de la Kremlin urmează să îndemne Crimeea să intre în componenţa Rusiei, informează telegraf.com.ua.
Poziţia oficială a Preşedintelui rus cu privire la rezultatele referendumului va fi făcută publică mâine, 18 martie 2014, ora 13:00 după ce în prima parte a zilei această temă va a fost introdusă pe ordinea de zi a şedinţei Parlamentului rus.
Deşi Constituţia Ucrainei interzice desfăşurarea referendumurilor locale, ieri, 16 martie, ucrainenii stabiliţi cu traiul în Crimeea au fost chemaţi la urnele de vot pentru a-şi exprima părerea cu privire la statutul Crimeii ca parte a Ucrainei. În aceste condiţii, rezultatele acestuia nu au fost recunoscute de către comunitatea internaţională, cu excepţia Rusiei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE