Candidatul Blocului electoral „Împreună” pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie, Octavian Țîcu, a avut joi o intervenție în direct, în care i-a amintit candidatei PAS, Maia Sandu, toate păcatele din ultimii ani. El a spus că nu va face îndemnuri către alegătorii săi de a o susține în cel de-al doilea tur al scrutinului, pentru că îi consideră suficient de inteligenți să decidă singuri, dar a numit discursul său o lecție de morală politică pentru Maia Sandu.

Octavian Țîcu a amintit cum, în 2016, când Platforma „DA” organiza proteste în centrul capitalei, Maia Sandu și PAS „umblau cu rucsacul” printre oameni, fără a fi observați de cineva

„Platforma „DA” v-a dat cuvântul, iar Andrei Năstase s-a retras în favoarea dumneavoastră la alegeri, pentru a vedea ulterior că în spatele declarațiilor dumneavoastră proeuropene au stat de fapt interese personale și preluarea guvernării”, a amintit istoricul Octavian Țîcu.

El a blamat și decizia Maiei Sandu și PAS de a desființa, imediat după alegeri, blocul „Acum”, a cărui menire era consolidarea societății. De asemenea, Țîcu i-a reproșat Maiei Sandu alianța cu socialiștii și pierderea capitalei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE