Delegațiile rusă și ucraineană au purtat luni la Istanbul a doua rundă de negocieri de pace. Cele două părți au discutat puțin peste o oră. După încheierea negocierilor, președintele Zelenski a anunțat de la Vilnius, unde a participat la summitul B9, că Ucraina și Rusia lucrează la un nou schimb de prizonieri de război. Discuțiile au avut loc după ce ambele părți s-au acuzat de atacuri lansate peste noapte.
"Întâlnirea s-a încheiat, fără rezultate negative", a anunţat Öncü Keçeli, purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe, precizând că "ambele părţi vor face declaraţii" presei ulterior, scrie News.ro.
El a declarat că scopul întâlnirii este de a evalua condiţiile pentru o încetare a focului, de a discuta despre o posibilă întâlnire între preşedinţii rus şi ucrainean şi de a analiza mai multe oportunităţi de schimb de prizonieri.
De altfel, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, aflat în Lituania, a declarat ulterior că cele două părţi pregătesc un nou schimb de prizonieri de război.
Şeful său de cabinet a declarat, de asemenea, că delegaţia ucraineană a predat Rusiei, în timpul discuţiilor de luni, o listă cu nume de copii deportaţi pe care Ucraina doreşte să îi vadă acasă. Oficialii ucraineni spun că există sute de copii care au fost scoşi cu forţa de pe teritoriul ucrainean de către forţele ruse şi doresc să fie aduşi înapoi ca parte a unui acord de pace. Moscova spune că aceşti copii au fost mutaţi pentru a-i proteja de lupte.
Nu au fost disponibile imediat alte detalii despre discuţiile de luni.
Aşteptările erau ca cele două părţi să discute despre ideile lor respective şi extrem de diferite cu privire la modul în care ar trebui să arate o încetare completă a focului şi o cale de pace pe termen mai lung, în contextul presiunilor din partea preşedintelui american Donald Trump, care a declarat că SUA ar putea renunţa la rolul de mediator dacă nu se înregistrează progrese.
Delegațiile Kievului și Moscovei au avut ultimele negocieri la Istanbul în data de 16 mai. Un acord privind un schimb de prizonieri de tipul "1.000 la 1.000" a fost singurul rezultat tangibil al discuțiilor de pace.