Liderii coaliţiei de guvernare ar urma să se întâlnească astăzi în cadrul consiliului Alianţei pentru Integrare Europeană. Reuniunea este programată pentru ora 18.00, notează Publika TV.
Potrivit sursei citate, membrii AIE vor discuta despre alegerea șefului statului.
După decizia Curţii Constituţionale, care a indicat că prin lege organică nu poate fi schimbată procedura de alegere a președintelui țării, politicienii din Alianţă trebuie să găsească o soluţie de ieşire din impas.
Reprezentanţii celor trei partide din alianţă au vorbit despre referendum, la care să fie decisă fie elaborarea unei noi Constituţii, fie modificarea articolului cu privire la procedura de alegere a şefului statului. În acelaşi timp, liderii AIE vor analiza posibilitatea unui dialog cu PCRM.