O delegație a Mitropoliei Moldovei în frunte cu Mitropolitul Vladimir a vizitat zilele acestea locurile Sfinte din Ierusalem. Această știre a explorat mințile oamenilor timp de câteva zile. E frumos, e cu Doamne-ajută, e creștinesc. M-am întrebat și eu la fel ca și toată lumea: care a fost chemarea lor, oare să le fi ajuns durerea poporului la os? Sau... alegerile îi frământă. Cu această ocazie am deschis zilele acestea un sinaxar și mi s-au oprit ochii la viața Sfântului Dumitru. L-am găsit că se trăgea dintr-un sat aproape de Cernavodă, România. Fusese un cioban și era preocupat cu pășunatul, iubea natura și ca un creștin bun se îndeletnicea cu cântarea psalmilor.
Mai târziu, spre ceasul chemării la Dumnezeu, s-a retras pe muntele Lomului, nu departe de satul său natal Basaraba. În clipa strălucită de închinare a sufletului către cer își găsise locul între două pietre pe o stâncă care credea că-i vor apăra moaștele de vederea lumii. Însă după o ploaie mare, care umflase apele până la umerii munților, l-au descoperit și oamneii l-au găsit.
Multe încercări au fost de a duce moaștele Sf. Dumitru la București, dar de fiecare dată întâmplarea le întorcea în Mănăstirea de pe malul Lomului. Într-o bună zi când pornirea era să eșueze la jumătate de drum, cineva spuse să pună coșciugul cu moaște într-un car cu doi boi care n-au fost înhămați niciodată și unde se vor duce ei, acolo se vor păstra aceste moaște. Mare le-a fost mirarea când juncii s-au întors la locul de unde fuseseră luate moaștele.
La fel mi s-au luminat și mie mințile. Oriunde s-ar duce Prea-Sfinții noștri preoți, poporul – juncos îi va aduce înapoi. Indiferent unde s-ar ascunde Domnitorii noștri de țară, drumurile îi vor aduce înapoi. Nimeni nu merită asemenea conducători decât doar noi.
Așa că frați-patrioți, să ne iubim Prea-Sfinții preoți și să–i alegem pe Prea-Iubitorii de neam Domnitori! De altfel să nu așteptăm să ne umfle puhoaiele că vom descoperi și alte moaște, care ne vor scrie un sinaxar de mai mare rușinea. Nu riscați! Toată lumea la alegeri!

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE