Novak Djokovic a cucerit sâmbătă titlul cu numărul 101 al carierei, după ce l-a învins în trei seturi pe Lorenzo Musetti în finala turneului ATP 250 de la Atena. Deși a fost condus cu 1-0 la seturi, sârbul a revenit fantastic și a rezistat eroic în momentele în care italianul a încercat să forțeze.

Sârbul l-a învins pe Lorenzo Musetti cu scorul de 4-6, 6-3, 7-5, la capătul unui meci incredibil care a durat exact trei ore de joc.

Pentru Djokovic, acesta este al 101-lea titlu al carierei și al doilea pe care-l cucerește în 2025, după cel de la Geneva. Sârbul l-a învins pe Musetti pentru a noua oară în carieră, bilanțul fiind acum 9-1 în favoarea super-campionului născut la Belgrad.

Astfel, Djokovic a devenit primul jucător de tenis care câștigă un titlu în douăzeci de țări diferite: Olanda, Franța, Australia, SUA, Portugalia, Canada, Austria, Italia, China, Emiratele Arabe Unite, Serbia, Elveția, Spania, Anglia, Monaco, Qatar, Japonia, Israel, Kazahstan și Grecia.

Mai mult decât atât, Novak Djokovic devine jucătorul cu cele mai multe titluri câștigate pe hard în Era Open, 72, doborând recordul pe care-l deținea împreună cu Roger Federer. În plus, Djokovic a devenit sâmbătă și cel mai în vârstă jucător de tenis care cucerește un titlu ATP (1990-2025 / simplu masculin):

Finala de la Atena s-ar putea să fi fost ultimul meci al lui Novak Djokovic din acest sezon. După victoria obținută în fața lui Lorenzo Musetti, imaginile surprinse la fileu au alimentat zvonurile despre o posibilă retragere a sârbului de la Turneul Campionilor 2025, programat să înceapă duminică la Torino.

Potrivit Sky Sport Italia, Djokovic a fost surprins spunându-i lui Musetti în momentul salutului de la fileu: "Lorenzo, nu te îngrijora... tu mergi la Torino, eu nu voi fi acolo". La conferința de presă, italianul a confirmat informația.

Cum arată acum grupele la Turneul Campionilor:

Grupa JIMMY CONNORS

Carlos Alcaraz

Taylor Fritz

Alex De Minaur

Lorenzo Musetti

Grupa BJORN BORG

Jannik Sinner

Alexander Zverev

Ben Shelton

Felix Auger-Aliassime

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE