Circa 2100 pachete de ţigări cu timbrul de acciz al R.Moldova şi circa 10 litri de alcool au fost ridicate ieri, 23 iunie, de către polițiștii de frontieră, comunică Politik.md.
Primul caz a avut loc la punctul trecere Lipcani-Rădăuţi Prut. Într-un mijloc de transport au fost depistate circa 1980 de ţigarete, de mărcile „Rotmans” şi „Bond”, precum şi trei recipiente a câte trei litri fiecare cu alcool. Acestea erau ascunse în locuri special amenajate. Din declaraţiile şoferului, în vârstă de 38 de ani, bunurile urmau să fie realizate pe piaţa neagră din România.
Cel de al doilea caz a fost înregistrat la 120 de metri de punctul de trecere Lipcani. Trei persoane necunoscute transportau în spate colete voluminoase, din interiorul ţării spre râul Prut. Observați de polițiști, bărbaţii au fugit în direcţii diferite, profitând de terenul împădurit, dar şi de întuneric.
La cercetarea zonei au fost descoperite două colete învelite în folie neagră, ce conţineau circa 2 mii de pachete de ţigări de marca „Ritm”. În urma comercializării acestora, bărbații auveau să obțină un venit de circa 13 mii lei.