Membrii Sovietului Suprem de la Tiraspol îi cer liderului regiunii, Evgheni Șevciuk, să fortifice controlul aerian deasupra regiunii transnistrene, anunță Politik.md. Și asta pentru că, susțin ei, R. Moldova și-a intensificat cooperarea politico-militară cu blocul NATO, pe care cei din regiunea stângă a Nistrului o consideră „amenințare”.
„Sovietul Suprem al Republicii Moldovenești Nistrene susține că un real pericol pentru securitatea Transnistriei este faptul că neutralitatea R. Moldova a fost distorsionată, prin intensificarea cooperării dintre Moldova și NATO.
Acțiunile R. Moldova de spionare sunt provocatoare și se manifestă prin filmări și fotografieri cu aparatele de zbor pe teritoriul Republicii Moldovenești Nistrene, fără acordul Comisiei Unificate de Control. În aceste condiții, dar și pentru asigurarea securității statului, Sovietul Suprem al RMN solicită consolidarea organelor de conducere a statului și luarea măsurilor necesare pentru a controla spațiul aerian al RMN, după principiile internaționale”, se arată în scrisoarea adresată lui Șevciuk.
Această adresare a fost aprobată pe 12 februarie și se bazează pe o lege adoptată anul trecut de Sovietul Suprem, conform căreia ei au determinat linia de frontieră a spațiului aerian al așa numitei republici nistrene.