Structurile de forţă de la Tiraspol au descins ieri, 5 decembrie, la Liceul cu predare în grafia latină “Lucian Blaga” din Tiraspol.
Potrivit Biroului pentru Reintegrare, directorului liceului, Ion Iovcev, i s-a cerut abuziv să prezinte un set de documente cu privire la activitatea instituţiei de învăţământ, fiindu-i întocmit un proces-verbal şi solicitându-i să se prezinte pe 11 decembrie la aşa-numita „comisie administrativă”.
La moment, subiectul în cauză este examinat de către Ministerul Educaţiei, Biroul pentru Reintegrare, Ministerul Afacerilor Interne, delegaţia moldovenească din Comisia Unificată de Control. Totodată, a fost sesizată Misiunea OSCE în Moldova şi reprezentantul politic în reglementarea conflictului transnistrean de la Tiraspol.
Autorităţile de la Chişinău apreciază aceste acţiuni drept o nouă încercare de exercitare a presiunilor asupra administraţiei liceului, corpului profesoral, elevilor şi părinţilor acestora. Evenimentele pot să conducă la înrăutăţirea premeditată a condiţiilor de activitate a instituţiei date şi la deteriorarea atmosferei de încredere între cele două maluri ale Nistrului. Aceste provocări se înscriu în şirul acţiunilor recente ale Tiraspolului, care în ultima perioadă a întreprins o serie de verificări ilegale asupra şcolilor moldoveneşti cu predare în grafia latină.
În acest context, autorităţile moldoveneşti în comun cu partenerii internaţionali monitorizează situaţia şi reiterează solicitarea către Tiraspol de a se abţine de la presiunile îndreptate asupra şcolilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană, care conduc la deteriorarea situaţiei şi împiedică buna desfăşurare a procesului educaţional.