Nume noi în cadrul structurilor de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Ministrul l-a prezentat astăzi, 16 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, pe noul director al Oficiului Național al Viei și Vinului. Acesta este Dumitru Munteanu, care a fost ales pe bază de concurs de către un juriu instituit, anunță Politik.md.
Potrivit ministrului Bumacov, noul director în trecut s-a ocupat de domeniul promovării, în cadrul mai multor companii vinicole din ţară și a fost ales pe un termen de 4 ani. „Sper că va pune în aplicare un mecanism agresiv de promovare a vinurilor moldoveneşti pe piaţa UE şi nu numai”, i-a spus ministrul.
Numirea noului director vine în contextul reformei din sectorul vitivinicol, care s-a finalizat acum două săptămâni. De asemenea, Bumacov i-a prezentat și pe alți doi directori – cel al proiectului cu BEI, Iurie Brumărel, precum și pe directorul Agenției de Intervenție și Plăți, Petru Maleru.
Menționăm, că Oficiul Naţional al Viei şi Vinului a fost creat în luna septembrie, printr-o decizie de Guvern. Oficiul are misiunea să implementeze politicile statului în sectorul vitivinicol și să asigure dezvoltarea durabilă a acestuia, precum și să promoveze produsele vinicole pe piețele internă și externă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE