Avocatul bărbatului, care a fost arestat pentru lipsă de poliță de asigurare medicală, a venit astăzi cu noi probe, prin care a reiterat că arestul a fost unul ilegal, anunță Politik.md.
Potrivit avocatului Vitalie Țăulean,persoana nu putea fi arestată, pentru că în art. 318 din Codul Contravențional al R.Moldova, prevede că amenda poate fi aplicată în calitate de pedeapsă - și nu arestul. Chiar și așa, în cazul dat legislația nu prevede o pedeapsă mai mare de 15 zile.
„Arestul a mai fost ilegal pentru că persoana în cauză nu reprezintă un pericol pentru societate, ci este în incapacitate de plată. Mai mult decât atât, bărbatul în cauză a suferit un accident rutier în anul 2000 și de atunci, el este în incapacitate de muncă”, a explicat avocatul, în cadrul unei conferințe de presă.
În același timp, soția deținutului, Maria Duplinschi, afirmă că soțul său este întemnițat într-o celulă alături de alți 16 deținuți, în condiții degradante.
„A ajuns în pușcărie pentru că nu am vrut să achităm o mie de lei pentru polița de asigurare. În 2013 am achitat pentru poliță doar pentru prima jumătate de an, după care am decis să mai așteptăm. Vreau ca omul meu să fie eliberat, iar legea să fie lege pentru toți”, a declarat Maria Duplinschi.