Researches Night  sau Noaptea Cercetătorilor 2013 promovează  ştiinţa şi inovațiile. Astfel, la 27 septembrie, ora 16:00, va avea loc pentru prima dată în Moldova - Noaptea Cercetătorilor 2013.
Acest eveniment are loc în peste 300 de oraşe Europene concomitent.
Un proiect din Cadru 7 finanțat de Comisia Europeană la inițiativa Academiei de Științe din Moldova, cu participarea instituţiilor de cercetare şi celor de învăţămînt superior. Evenimentul se desfăşoară sub patronajul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova Igor Corman.
Timp de o seară, ştiinţa va evada din laboratoare, în scuarul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, unde copiii de vârstă preşcolară, adolescenţi, tineri şi adulţi, vor avea oportunitatea de a participa activ în desfăşurarea  experimentelor spectaculoase şi distractive, prezentarea produselor obţinute din materiale reciclabile, discuţii cu toţi participanţii. Indiferent de nivelul pregătirii ştiinţifice, se vor organiza expoziții tematice, workshop-uri și alte acțiuni care au drept scop promovarea științei pe ințelesul tuturor.
La eveniment sunt așteptați peste 4000 de participanți. De asemenea,  va fi lansat Orășelul Științific, care va cuprinde 6+1 cartiere științifice:
Cartierul Științelor Naturale și Exacte;
Cartierul Științelor Inginerești și Tehnologice;
Cartierul Științelor Medicale;
Cartierul Științelor Agricole;
Cartierul Științelor Sociale și Economice;
Cartierul Științelor Umanistice și Arte.
Cartierul Copiilor Inovatori
În aceste cartiere se vor organiza diverse activități distractive și educative. De exemplu: tehnica japoneză de împăturire a hîrtiei, modelaj în lut, cunoașterea hibrizilor utilizaţi în alimentaţie, eprubete cu  alge bogate în substanțe bioactive, explorarea vieții celor mai mici organisme prin microscop, aflarea ultimelor noutăţi în obţinerea culturilor ecologice, precum şi cele în vitro, participarea la experimente din fizică, chimie, biologie, posibilitatea de a vedea tehnologiile de cultivare a diverse specii de plante lemnoase decorative şi arbuşti fructiferi netradiţionali și multe alte inovații interesante din diverse domenii ale științei și artei.
La eveniment va fi prezentă conducerea de vîrf a Republicii Moldova.
Show-ul artistic va fi susținut de artiștii: Pasha Parfeni, Brio Sonores, DARA, Broono, Ale Blake și Sasha Lopez.
AGENDA EVNIMENTULUI
16:00 - 17:00  Deschiderea oficială a evenimentului Noaptea Cercetătorilor 2013 cu participarea oficialităților:
                         Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti
                         Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman
                         Prim viceministru al Republicii Moldova, Tatiana Potângă
                         Președintele Academiei de Științe a Moldovei, Academicianul Gheorghe Duca
                         Inaugurarea Orășelului Științei
17:00 - 19:00   Activități educative și distractive în Cartierele Științei
                       Interacțiuni LIVE cu Orășelul Științei
                        Premierea copiilor și tinerilor inovatori
                         Numere artistice oferite de Centrul Republican pentru Copii și Tineret "ARTICO"
                         Defileuri de modă la tema
19:00 - 21:00   Inaugurarea subteranei din scuarul Academiei de Științe din Moldova -  Chișinău oraș European, cu participarea Primarului capitalei, Dorin Chirtoacă
                         Activități în Orășelul Științei
                         Recitalul artiștilor DARA, Pasha Parfeni și alții
21:00 - 22:00   Show garantat de Sasha Lopez, Ale Blake și Broono.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE