Președintele francez Nicolas Sarkozy și cancelarul german Angela Merkel se întâlnesc astăzi la Paris, pentru a discuta despre coordonarea măsurilor anticriză din zona euro și UE, dar și despre violențele din Siria, informeaza Mediafax.ro.
Merkel sprijină deschis candidatura lui Sarkozy pentru al doilea mandat de președinte la alegerile din aprilie și va acorda luni seara un interviu împreună cu liderul francez, difuzat la posturile de televiziune din Franța și Germania.
Cancelarul german este văzut în Franța ca un lider de încredere, capabil să se lupte cu criza datoriilor de stat din zona euro. Astfel, Merkel ar putea îmbunătăți credibilitatea lui Sarkozy pe probleme economice, așa cum este percepută de electoratul francez.
"Dacă nu există un acord între cele doua țări, zona euro nu mai are motor", a menționat Ministrul francez al Finanțelor, Francois Baroin.
Reprezentanții guvernului german au declarat că discuțiile se vor concentra pe armonizarea fiscalizării corporațiilor, una dintre laturile strategiei franco-germane de coordonare economică la nivelul UE.
Surse apropiate situației au declarat că discuțiile vor aborda și strategia Europei în privința Siriei, după ce Rusia și China și-au folosit dreptul de veto pentru a bloca o rezoluție ONU, sprijinită inclusiv de Germania și Franța, privind un plan de acțiune al Ligii Arabe, care ar fi vizat solicitarea retragerii președintelui sirian Bashar al-Assad de la putere.