Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a purtat astăzi, 5 ianuarie, consultări în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru. Șeful statului le-a acordat parlamentarilor în acest scop un termen de o săptămână, răstimp în care consultările ar urma să fie reluate, comunică Politik.md.
La discuții au participat lideri ai Partidului Liberal-Democrat, Partidului Democrat și Partidului Liberal, precum și exponenți ai celor două grupuri parlamentare de deputați neafiliați, Popular European și Social-Democrat.
Invitații de a participa la consultări au fost trimise, de asemenea, Partidului Socialiștilor și Partidului Comuniștilor.
În cadrul consultărilor nu a fost propus niciun candidat la funcția de prim-ministru, partidele parlamentare cerând șefului statului timp suplimentar pentru crearea unei coaliții politice și identificarea unui candidat comun pentru această funcție.
Președintele Timofti le-a solicitat partidelor ca în procesul de creare a unei coaliții parlamentare să țină cont de opțiunea majoritar proeuropeană a cetățenilor Republicii Moldova, potențialii candidați la funcția de prim-ministru să fie selectați așa încât ei să întrunească criteriile de integritate și asupra lor să nu planeze suspiciuni de corupție.