
Oamenii de afaceri germani s-au interesat de întreprinderile de stat ale R. Moldova, ce urmează a fi privatizate, de industria vinicolă din ţara noastră şi potenţialul existent. Interesul lor a apărut în contextul invitaţiei primului ministru al R. Moldova, Vlad Filat, de a cunoaşte mai bine ţara noastră şi potenţialul investiţional care există.
Invitaţia a fost lansată în cadrul unei întâlniri de afaceri ai oficialilor R. Moldova cu reprezentanţii companiilor germane în seara zilei de marţi, 17 mai. În context, germanii prezenţi la întîlnire s-au interesat de Acordul cu FMI şi rezultatele economice obţinute de ţara noastră.
Premierul, Vlad Filat a mentionat că, în 2010 Moldova a avut o creştere economică de 6,9% şi un deficit bugetar de 2,4%, iar tendinţele în acest an se arată a fi pozitive.
„Programul pe care îl avem cu FMI este unul, care a dus la performanţe şi vom continua să-l îndeplinim. De asemenea, am lansat reforma justiţiei şi tindem să creăm un sistem fiscal viabil", a declarat Vlad Filat.
În context, premierul a spus că Comisia Europeană a aprobat dublarea cotei de vinuri moldoveneşti pe piaţa comunitară, iar producerea vinurilor de calitate a crescut considerabil. Prezent la întâlnire, ministrul economiei Valeriu Lazar a precizat că în domeniile construcţiilor, agroindustrial şi medical există un mare potenţial pentru investiţii şi a îndemnat businessmanii germani să vină în Moldova. Ministrul a prezentat succint cele mai mari proiecte demarate recent în ţara noastră, precum şi сele care vor fi lansate în scurt timp, precizînd că interesul faţă de Moldova este în creştere.
Întâlnirea a avut loc la sediul companiei Mabanaft GmbH&Co.KG, la ea fiind prezenţi reprezentanţi ai unor mari companii din domeniul telecomunicaţiilor, serviciilor aeriene, cosmeticii, vinificaţiei.