Veaceslav Negruța a menționat astăzi, 14 august, în cadrul unui briefing de presă, că deocamdată nu și-a găsit un alt post de muncă, recunoscând că este șomer, și că cererea de demisie a fost prezentată încă în iunie, anunță Politik.md.
„Nu vreau să spun ca sunt un șomer de lux, dar am nevoie de activitate și nu pot să-mi permit să stau cu mâinile în jos. Zilele următoare voi dedica mai mult timp familiei și voi avea timp să mă relaxez. Am considerat imoral să-mi gătesc teren de retragere, nu sunt în negocieri privind o nouă ofertă, însă imediat după relaxare, îmi voi pregăti CV-ul pentru un alt job”, a declarat Negruța.
Totuși fostul ministru susține că noua sa funcție nu va fi prea departe de cea, pe care a deținut-o până acum, specificând că va rămâne în continuare să activeze în partid, în Guvern și la Ministerul Finanțelor. „Voi rămâne parte a echipei și am încredere în ceea ce face Ministerul. Sunt sigur că echipa ministerială va beneficia de suportul meu pentru a continua activitatea. În continuare voi fi alături de colegii de partid, din Guvern și din Minister”, a precizat Negruța.
Despre decizia sa de a demisiona, fostul membru al Guvernului spune că a fost bazată pe 2 aspecte: una profesională și una personală. Cea profesională ține de realizarea unor proiecte propuse spre îndeplinire, dar în același timp susține că are regrete vis-à-vis de obstacolele puse în calea unor proiecte legi. „Îmi pare rău că metodele de evaluare indirecte și taxare a bunurilor și veniturilor este zădărnicită și din păcate, tărăgănarea din Parlament a redus din efect. Din păcate vedem în continuare drumuri proaste și automobile foarte scumpe, ceea ce demonstrează că nu toți își achită impozitele, iar metodele indirecte încă sunt în așteptare”, a mai spus Veaceslav Negruța.
Referindu-se la cel de-al doilea motiv, ex-ministrul Finanțelor afirmă că regretă faptul că a ratat să petreacă mai mult timp alături de familia sa și că acum vrea să-și ia revanșa. În context, Negruța a subliniat că motivele invocate în unele surse media privind demisia sa din cauza dosarului penal – sunt un fals. „Un dosar politic nu poate fi motiv serios pentru demisia unui ministru, pentru că un demnitar cu un dosar serios va face tot posibilul să se țină cu dinții de funcție, pâna se rezolvă problema cu dosarul. Eu nu mă țin de funcție, iar dosarul este unul politic, unul de șantaj”, a explicat politicianul.