La aproape un an de la obținerea de către Republica Moldova a statutului de țară candidată la Uniunea Europeană, țara noastră a reușit să implementeze pe deplin doar trei din cele nouă condiționalități ale Comisiei Europene. Concluzia se regăsește în raportul preliminar al UE pe cele 9 condiționalității față de Republica Moldova. Raportul final va fi publicat în toamna acestui an, notează TV8

Cele 3 condiționalități pe deplin implementate țin modificările aduse legislației electorale (angajamentul 2), implicarea societății civile în procesul decizional (angajamentul 8) și asigurarea protecției drepturilor omului (angajamentul 9).

Progrese bune, dar nu suficiente au fost înregistrate la celelalte angajamente. În cazul reformei sistemului justiției, care reprezintă primul angajament al Comisiei Europene, oficialii UE au recunoscut progresele, dar recomandările ulterioare țin de asigurarea funcționării eficiente a Curții Supreme de Justiție și numirea unui procuror general cu atribuții depline.

În cazul angajamentului 3, care se referă la combaterea corupției, s-au înregistrat unele progrese, dar este necesară implicarea mai activă a Procuraturii Generale și a instituțiilor specializate. În ceea ce privește de-oligarhizarea (angajamentul 4), Moldova a făcut progrese bune. În lupta împotriva crimei organizate (angajamentul 5), Republica Moldova a făcut unele progrese. Aceeași apreciere a fost atribuită și pentru reforma administrației publice, care reprezintă angajamentul 6 și pentru  managementul finanțelor publice (angajamentul 7). 

Pe 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată la UE.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE