O navă maritimă, înregistrată sub Pavilionul Republicii Moldova a fost reținută în portul Boulogne-sur-Mer, Franța, după ce a fost depistată o cantitate de 2400 kg de substanțe narcotice – cocaină. Acest incident a avut loc în data de 11 decembrie curent, nava „CARIB PALM” venea din portul Mamonal, Columbia, și se îndrepta spre Polonia. Membrii echipajului navei sunt cetățeni ai Ucrainei și Turciei.
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, nava sus-menționată a fost înregistrată provizoriu în Registrul de Stat al Navelor Republicii Moldova pe 5 octombrie curent. Înainte de a înregistra provizoriu nava, instituțiile de resort au verificat istoria ei, identitatea armatorului ș.a. Proprietarii acesteia nu figurau în listele persoanelor fizice și juridice supuse unor sancțiuni sau aflate sub embargou, iar nava a fost acceptată spre înregistrare provizorie, urmând să fie prezentată inspectorilor statului pavilion pentru examinare înainte de înregistrare permanentă.
„Menționăm, că astfel de infracțiuni nu au legătură cu pavilionul de circulație a navei. De cele mai multe ori, ele sunt comise de membrii echipajului navei, fără ca armatorul sau proprietarul să fie la curent cu aceste activități ilegale. În conformitate cu prevederile tratatelor internaționale din domeniul transportului maritim, în cazul infracțiunilor penale la bordul navelor, se aplică jurisdicția și legislația statului riveran, statului port, statului pavilion sau statului a cărui cetățenie o deține echipajul și, în dependență de situația geografică a navei la momentul comiterii infracțiunii, se aplică legislația statului afectat sau care este cel mai interesat în demararea anchetei”, se menționează într-un comunicat de presă al Ministerului.
În cazul menționat, nava se afla în apele teritoriale ale Franței și a fost supusă verificării în portul din Franța, care, în această situație, are calitate de stat riveran și stat port. Respectiv în acest caz va fi aplicată legislația Republicii Franceze. În conformitate cu prevederile Convenției ONU cu privire la dreptul mării (la care R. Moldova este parte), statul riveran (sau statul port) legislația căruia este încălcată, poate să solicite statului de pavilion prezentarea informației necesare pentru desfășurarea adecvată a anchetei.
La momentul actual IP Căpitănia portului Giurgiulești ține legătura cu autoritățile portuare din portul Boulogne-sur-Mer (Franța), proprietarul și operatorul navei, societatea de clasificare la evidența căreia se află nava. În procesul de executare a atribuțiilor statului de pavilion, autoritățile competente din Republica Moldova cooperează în vederea depistării și contracarării acțiunilor ilicite în care sunt implicate navele sub Pavilionul Republicii Moldova sau care intră în Complexul portuar Giurgiulești, indiferent de pavilionul țării sub care navigează.
Având în vedere cele menționate și faptul că nava „CARIB PALM” nu este înregistrată permanent în Registrul de Stat al Navelor al Republicii Moldova, IP Căpitănia portului Giurgiulești va examina oportunitatea excluderii acesteia din Registrul de Stat al Navelor al Republicii Moldova.