Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a participat ieri, 23 aprilie, la Istanbul, în calitate de invitat special, la reuniunea anuală a rezidenților coordonatori ONU, prezidată de administratorul global UNDP, Helen Clark.
În cadrul reuniunii, ministrul Natalia Gherman a prezentat priorităţile pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova în contextul agendei de dezvoltare ONU post-2015, precum şi viziunile asupra cooperării cu UNDP şi alte agenţii ONU în vederea realizării agendei de reforme a R. Moldova.
În marja reuniunii, ministrul Natalia Gherman a avut o întrevedere cu administratorul UNDP, Helen Clark, care a apreciat implicarea activă a Republicii Moldova în cadrul consultărilor pe marginea agendei ONU post-2015, în special în contextul reuniunii internaţionale la nivel înalt organizată la Chişinău în februarie 2015, pe marginea capacităţilor instituţionale şi dezvoltarea potenţialului uman.
În cadrul dialogului, părţile au stabilit să coopereze pentru a promova şi implementa proiecte orientate pe priorităţile dezvoltării durabile în ţara noastră, care sunt convergente cu realizarea Planului de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE, menite să sporească nivelul bunăstării populaţiei R. Moldova.