ancheteonline.roEuroparlamentarul român Monica Macovei a venit cu o declaraţie privind situaţia politică din R. Moldova, anunţă Politik.md. Deputatul spune că odată ce PLDM, PD şi PL au obţinut un vot majoritar la alegeri, tot aceste trei partide trebuie să formeze şi viitorul Guvern.
Altfel, susţine ea, o participare tacită a PCRM-ului la guvernare ar însemna jubilarea Rusiei.   „La Chișinău este nevoie de Guvern. Dar nu orice fel de Guvern. Ieri, 25 ianuarie 2015, Partidul Liberal-Democrat (PLDM) și Partidul Democrat (PD) și-au asumat public o guvernare minoritară cu susținere în Parlament a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM).
Acum Moscova se bucură. Toate țările din Uniunea Europeană, mai ales cele sceptice la extinderea Uniunii, vor avea motive să temporizeze sprijinul Republicii Moldova în parcursul european. Susținerea Guvernului de către PCRM frânează trenul Moldovei către Uniunea Europeană. Situația convine Moscovei, chiar dacă acum Vladimir Voronin nu răspunde total comenzilor Rusiei, el poate fi înlocuit în viitor de un agent rus. Și încă un motiv: PCRM nu va vota legile necesare integrării europene, mai ales pe cele anticorupție și pentru reforma justiției”, se arată în declaraţia Monicăi Macovei.
În acest sens, europarlamentara solicită cooptarea Partidului Liberal în coaliția de guvernare, iar cele trei partide să ajungă în cele din urmă la o înțelegere și să-și asume guvernarea împreună.
„În cursul vizitei reprezentanților Partidului Popular European (Brock), Partidului Liberal (Watson) și Partidului Socialist Democrat (Fleckenstein), cele 3 partide  - PLDM, PL și PD (care fac parte din aceste partide europene) – au primit și acceptat mesajul clar din partea europenilor că drumul spre Europa este asigurat clar de alianța guvernamentală PLDM-PL-PD, și nu de cea cu comuniștii. Toate cele 3 partidele trebuie să se țină de cuvânt, iar PD să înceteze atacarea Partidului Liberal”, mai afirmă înaltul oficial.
Monica Macovei susţine că noul Guvern trebuie să fie unul credibil și în mod real orientat spre Europa. „Iurie Leancă – premier  este un vector de legitimitate, încredere și garanție pentru europeni a democratizării Moldovei.
Atrag atenția că Procurorul General, Agenția Națională Anticorupție și orice alte instituții judiciare și de investigații nu trebuie împărțite politic”, mai spune deputatul european.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE