custmos.gov.mdLa finele săptămânii, la frontiera moldo-ucraineană au fost reţinute mai multe bijuterii şi o monedă rusească din aur, pe care un cetăţean ucrainean încerca să le introducă ilegal în ţară.
În timpul controlului fizic al mijlocului de transport în care erau încă trei pasageri, pe bancheta din spate a fost găsită o geantă de dame, în care au fost depistate 9 bijuterii din metal galben (3 inele, o pereche de cercei, 2 pandative, 1 cruciuliţă, 1 lănţişor) presupuse a fi de aur şi o monedă rusească datată din 1898.
În cadrul cercetărilor preliminare, cetăţeanul ucrainean a făcut declaraţii contradictorii referitor la obiectele descoperite. Iniţial relatase că aurul a fost procurat pentru a-şi "perfecta" dantura, apoi a afirmat că cu maşina în cauză călătoreşte de obicei soţia sa şi că toate bunurile îi aparţin ei.
Cazul este cercetat de ofiţerii secţiei fraude vamale a Biroului vamal Cahul.
Articolul 8 al legii "Cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice" citate, compartimentul "Introducerea şi scoaterea obiectelor şi bijuteriilor din metale şi pietre preţioase" stipulează:
Persoanele fizice au dreptul de a introduce pe teritoriul Republicii Moldova:
a) bijuterii din metale şi pietre preţioase în cantitate de pînă la 5 unităţi (indiferent de valoarea lor), fără achitarea drepturilor de import, cu condiţia că bijuteriile menţionate nu sînt omogene;
b) obiecte din metale şi pietre preţioase care nu sînt destinate activităţii comerciale sau de producţie, cu condiţia achitării drepturilor de import şi declarării în modul stabilit.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE