Recent, colaboratorii MAI au ridicat de la o pasageră a trenului cu ruta „Chişinău-Moskova” circa 2 kg de marijuana. Femeia, în vârstă de 70 de ani, originară din municipiul Bălţi, mergea la fiica sa, la care locuiește de mai bine de 5 ani, în Moldova revenind adesea, la rude.
Potrivit organelor de drept, în bagajul femeii au fost depistate 4 sticle din masă plastică, umplute cu o substanţă vegetală mărunţită, de culoare verde, asemănătoare cu marijuana.
Audiată de poliţie, femeia a declarat că a procurat din Moldova substanţa vegetală în scopuri medicale (pentru pansamente). Potrivit informaţiilor poliţieneşti, femeia transportă droguri din R.Moldova în Rusia de mai bine de un an, această ocupaţie servindu-i drept sursă de venit.
În prezent, forțele de ordine cercetează cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor precum şi provenienţei şi destinaţiei marijuanei.
Suspecta este cercetată în baza codului penal. Dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 1 la 6 ani.