Doi moldoveni au fost reținuți de polițiștii de frontieră în timp ce conduceau un autoturism furat din Germania și un microbuz cu seria caroseriei modificate ilegal.
Cazurile au fost înregistrate la sfârșitul săptămânii trecute, în punctul de trecere Leușeni.
În primul caz este vorba despre un bărbat de 33 de ani, care se afla la volanul unui Audi Q7.
Polițiștii de frontieră însă au constatat că mașina figura ca fiind furată din Germania, de la începutul lunii mai curent.
Șoferul a declarat că și-a procurat autoturismul de la un cetățean german și achitase doar o parte din bani. Potrivit acestuia, din această cauză germanul a decis să pună la consemn mașina.
Al doilea caz a fost înregistrat pe 17 mai. În timpul efectuării controlului unui microbuz de model Mercedes Sprinter, înmatriculat în Spania, inspectorul de frontieră a constatat că numărul original al caroseriei a fost înlăturat, prin șlefuire, iar deasupra gravată o altă combinație de cifre.
Materialele de reținere privind aceste cazuri au fost transmise ofițerilor de investigații ai Poliției de Frontieră, care continuă cercetările, în vederea întreprinderii măsurilor legale care se impun.