Republica Moldova își propune să dubleze numărul stațiilor publice de încărcare pentru automobilele electrice până în anul 2030, de la puțin peste 250 existente în prezent la cel puțin 500. Obiectivul este prevăzut în proiectul Programului național de mobilitate electrică 2030, elaborat de autorități, care stabilește direcțiile de dezvoltare a infrastructurii necesare pentru extinderea transportului electric în următorii ani.
Documentul prevede, pe lângă extinderea rețelei de stații de încărcare, și crearea unui sistem național de monitorizare a infrastructurii, precum și introducerea unor reguli unitare privind instalarea și exploatarea punctelor de încărcare, pentru a asigura standarde comune la nivel național.
Implementarea programului este estimată la aproximativ 1,191 miliarde de lei, însă cea mai mare parte a finanțării nu este încă identificată. Potrivit proiectului, doar 3,24 milioane de lei sunt prevăzuți din bugetul de stat, alte 40,8 milioane de lei ar urma să provină din asistență externă, iar peste 1,147 miliarde de lei vor trebui atrase ulterior de la partenerii de dezvoltare, instituțiile financiare internaționale, investitori privați și prin parteneriate public-private.
Autoritățile argumentează necesitatea investițiilor prin creșterea rapidă a numărului de automobile electrice și hibride înmatriculate în Republica Moldova. În perioada 2018–2025 au fost înregistrate peste 87.800 de vehicule electrice și hibride, dintre care aproape 9.850 sunt complet electrice, iar 77.985 sunt hibride.
Datele din proiect arată că doar în 2025 numărul mașinilor electrice înmatriculate a crescut cu 35% comparativ cu anul precedent, în timp ce segmentul automobilelor hibride a înregistrat o creștere de 31%. Cu toate acestea, vehiculele electrificate reprezintă în continuare doar aproximativ 7% din întregul parc auto al Republicii Moldova.
În paralel, numărul total al autovehiculelor înmatriculate în țară continuă să crească. Dacă în 2022 erau înregistrate 1.173.795 de vehicule, în 2025 parcul auto a ajuns la 1.385.128 de unități, ceea ce reprezintă o majorare de peste 211.000 de vehicule în doar patru ani.
Autorii programului estimează că dezvoltarea mobilității electrice va conduce și la o creștere semnificativă a consumului de energie electrică destinat acestui sector. Astfel, consumul ar urma să urce de la 4,3 GWh în 2025 la 77,8 GWh în 2030, iar până în 2033 să atingă aproximativ 109,7 GWh.
În același timp, proiectul atrage atenția că Republica Moldova rămâne puternic dependentă de importurile de resurse energetice. Aproximativ 85% din energia electrică, precum și 100% din gazele naturale și combustibilii utilizați în transport, provin din import, motiv pentru care autoritățile consideră că dezvoltarea mobilității electrice și a infrastructurii aferente reprezintă un element important pentru consolidarea securității energetice și reducerea dependenței de resursele externe.


