Moldova va achita cotele de membru organizaţiilor international, pentru anul 2014 a cotelor de membru şi a datoriilor Republicii Moldova faţă de organismele internaţionale şi regionale.
Astfel, conform listei destinatarilor, R. Moldova urmează să achite cotele de membru unor organizaţii parlamentare, printre care Adunarea Interparlamentară CSI – 2,1 mil lei, Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice în Bazinul Mării Negre – 679 287 lei, Adunarea Parlamentară a OSCE – 26 411 lei şi altele cu un total de peste 3 mil lei.
Moldova urmează să asigure prezenţa şi în cadrul unor organizaţii internaţionale prin achitarea cotizaţiei către Consiliul Europei – aproximativ 6 mil lei, Banca Internaţională pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare - 3 mil lei, Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare – peste 4 mil lei, Organizaţia Mondială a Sănătăţii – 2,6 mil lei, Organizaţia Mondială a Muncii – 2,2 mil lei şi altele cu un total de aproximativ 43 mil lei.
Pentru prezenţa R. Moldova în unele organizaţii CSI, cum sunt Comitetul Executiv al CSI, Comitetul de Statistică al CSI etc., vor fi achitate 5,2 mil lei.
În conformitate cu prevederile Legii bugetului de stat pentru anul 2014, pentru plata cotizaţiilor de membru şi a datoriilor faţă de organismele internaţionale şi regionale la care Republica Moldova este membru, Ministerul Finanţelor va asigura transferul mijloacelor financiare în sumă de 51 176 000 lei.