Moldova trebuie să evite „fundătura” de tip Kiev în privinţa guvernării. Cel puţin aşa susţine Louis O’Neill, fostul şef al misiunii OSCE în Moldova, într-o analiză pentru portalul Open Democracy. Oficialul spune că aceste neclarităţi legislative şi controverse politice ar putea duce la ucrainizarea  vieţii politice din Moldova. Exact ca după Revoluţia Portocalie din 2004, opoziţia moldoveană a venit cu un plan promiţător de instituire a domniei legii şi apărare a libertăţilor esenţiale, de combatere a crizei economice, de „deverticalizare” a puterii, şi de stabilire a unei politici externe prudente de integrare europeană.
Aceste ambiţioase planuri ar putea însă să fie ucise în faşă, dacă Moldova ajunge într-o fundătură de tip Kiev în ce priveşte guvernarea, iar asta nu poate să fie pe plac decît unui singur actor din regiune, un actor influent. Această capcană, spune Louis O’Neill, trebuie evitată pentru a menţine elanul dat de alegerile anticipate, şi pentru a ajunge la reforme reale în cea mai săracă şi mai izolată ţară a Europei.
Nu e nici o îndoială că, datorită Revoluţiei Portocalii, Ucraina e mai liberă. Societatea civilă e mai puternică, şi nimeni nu mai are monopolul puterii, presa e liberă, multe lucruri bune au fost făcute.
Ce n-a reuşit însă să aducă Revoluţia Portocalie în Ucraina este o conducere fermă şi constantă, pentru că nici unul din arhitecţii acestei revoluţii n-a fost în stare să pună interesul ţării în faţa ambiţiilor sale de mărire.
În spaţiul post sovietic, ca oriunde în lume, cheia pentru creştere economică pe termen lung şi pentru punerea în valoare a potenţialului uman vine din eliminarea culturii corupţiei, vine din instaurarea statului de drept şi din crearea de instituţii care să lucreze pentru oameni, nu împotriva lor.
De dragul ţării lui, Voronin trebuie să înţeleagă că a venit timpul să renunţe la visul de a deveni un mini Deng Xiaoping, că a sosit adică timpul să se dea la o parte ca să facă loc unei noi generaţii.
De partea cealaltă, fosta opoziţie trebuie să înţeleagă că Partidul Comuniştilor are o solidă şi legitimă bază de sprijin politic care trebuie respectată, şi că a refuza să conlucreze cu comuniştii este ca şi cum ai refuza să foloseşti mîna stîngă a propriului tău trup.
Despre Marian Lupu, pe care-l caracterizează ca fiind atît patriot cît şi oportunist, Louis O’Neill spune că trebuite să facă tot ce-i stă în putinţă ca să negocieze un rezultat care să respecte toate pasiunile şi curentele de opinie din societatea moldovenească, chiar dacă asta înseamnă că trebuie să-şi ia gîndul de la funcţia de preşedinte al ţării.
Toţi moldovenii trebuie să fie mîndri de ce au făcut la aceste alegeri. Să sperăm că în lunile care vin şi chiar mai departe ei vor putea fi la fel de mîndri de liderii lor, spune fostul şef al misiunii OSCE la Chişinău la sfîrşitul analizei sale.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE