„Ideea aducerii unui Procuror General din România a fost tot timpul exprimată. Acum, când nu avem niciunul, aceasta este realitatea. Nu este simplu, implică mult curaj, multă determinare” , a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, la TVR MOLDOVA, notează deschide.md

El a precizat că, chiar dacă un Procuror General adus din România are avantajul că nu are vulnerabilități, nefiind conectat la sistemul din Republica Moldova, curajul este necesar pentru o asemenea decizie.

„Aici avem noul CSM, noul CSP. Trebuie să recunoaștem că am pierdut 6 luni în 2023 cu toate încercările de a tegiversa”, a spus Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a menționat că au existat tot felul de tetipuri pentru a amâna Adunările generale ale CSM și CSP.

„Până la urmă tot au avut loc aceste adunări. Iată de ce este important să ne mișcăm repede și îndemn societatea civilă să stea cu ochii pe noi și să ne atenționeze de fiecare dată”, a precizat președintele Parlamentului.

Potrivit acestuia, este corect ca experți din România să ajungă în funcții importante în Republica Moldova.

„Atunci când ai un expert bun, și nu neapărat din România, dar acesta este avantajul nostru, trebuie să fim inteligenți și să găsim omul potrivit și noi suntem norocoși că el lasă funcția de la Bruxelles sau din România și vine în Republica Molodova”, a concluzionat Igor Grosu.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE