Din 15 august, Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse introduce restricții temporare la importul de produse vegetale din aproape toate regiunile din Moldova cu excepția raioanelor din stânga Nistrului. Motivul ar fi situația fitosanitară nefavorabilă implicit depistarea în fructele și legumele moldovenești a unor insecte dăunătoare.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a recepționat la 11 august notificare expediată de partea rusă prin care este anunțat că, începând cu data de 15 august, importul produselor vegetale din mai multe regiuni ale Republicii Moldova, cu excepția raioanelor din stânga Nistrului, va fi interzis. Autoritățile spun că decizia Rusiei ar putea avea un impact major asupra agricultorilor și promit că vor veni cu soluții. Între timp, autoritățile din UTA Găgăuzia vor face un apel direct către Rosselhoznadzor pentru a soluționa problema embargoului impus de Rusia față de exportul de fructe și legume moldovenești.
În aceste circumstanțe, Chișinăul, deja, demarează un control consolidat pe linia ANSA în toate raioanele. Premierul Natalia Gavriliță a cerut să fie angajate companii care să ajute autoritatea națională să certifice produsele spre export. Ea a mai solicitat diversificarea piețelor la export și creșterea cantității de produse destinate procesării.
”Eu cred că trebuie să atragem atenția la diversificarea piețelor. Știu că Ministerul Economiei și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene se află în mai multe procese de inițiere și negociere a acordurilor de liber schimb, inclusiv piețe noi de desfacere pentru mere. Trebuie să discutăm și cu procesatorii să vedem dacă putem crește capacitățile, asta rog Ministerul Agriculturii să se ocupe. Deci asta văd: acțiuni din partea ANSA, intensificarea lucrului pentru găsirea unor noi piețe și găsirea unor soluții pe interior de criză pe termen scurt”, a menționat Gavrilița.
Un scurtă retrospectivă
Istoria restricțiilor la exportul produselor moldovenești pe piața rusă este tumultoasă. În 2006, Rusia a impus un embargou vinurilor moldovenești. În urma acestuia, producătorii din Moldova au suportat pagube estimate la 180 milioane de dolari. Atunci, autoritățile rusești spuneau că vinul moldovenesc este necalitativ și chiar nociv.
A urmat un alt embargou asupra vinurilor moldovenești în 2013 care a generat un conflict diplomatic major între Republica Moldova și Rusia.
În iulie 2014, Federația Rusă impune noi restricții la exportul de fructe și legume moldovenești, iar în februarie 2015, serviciul fitosanitar rus decide cu titlu de experiment să permită exportul de mere companiilor înregistrate în raioanele din stânga Nistrului. În listă au mai fost incluse alte 10 firme din nordul țării. Exportul a fost aprobat sub garanția ANSA. Ulterior în iunie 2015, Rosselhosnadzor expediază o nouă listă a exportatorilor moldoveni, una selectivă în care au fost incluse doar companii din Găgăuzia, Transnistria și două companii moldovenești.
Președintele Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari spune că despre intenția părții ruse de a introduce restricții temporare la importul de produse vegetale din 15 august se cunoștea din timp, iar liderii separatiști de la Tiraspol au susținut activ decizia privind blocarea fructelor moldovenești pentru exportul în Rusia.
Slusari mai spune că situația din agricultură se agravează, iar embargoul care va intra în vigoare din 15 august, este încă un argument forte pentru a introduce starea de urgență în agricultură. El crede că această măsură ar ajuta autoritățile să negocieze cu partenerii externi atragerea unor resurse pentru acoperirea financiară parțială a pierderilor fermierilor cauzate de secetă și de embargou. Totodată, fostul deputat, s-a arătat sceptic față de aspectul privind diversificarea piețelor la export, iar modul cum va fi gestionată criza din agricultură va reprezenta un test pentru actuala guvernare.
„Știu precis că în cadrul guvernului există un grup de oameni care se opun vehement instituirii stării de urgență. Vor trâmbița, acum, că pomicultorii deja au diversificat piețele și exportă toate merele în Europa și Orientul Mijlociu. Este un narativ fals. Nu poate fi la moment mărul nostru competitiv în UE, piață căreia este dominată de mărul polonez, subvenționat la 40 % din prețul de cost. În țările Orientului Mijlociu pot fi exportate cantități limitate de mere de câteva soiuri. Cu Egipt, țara cu perspectivă enormă pentru fructele noastre, așa și nu avem acordul de liber schimb, în pofida promisiunilor triumfaliste, care eu personal le ascult mai mult de 10 ani. Este imperios necesar aplicarea urgentă a planului de susținere a agricultorilor afectați de secetă și embargoul rusesc, care a propus Asociația Forța Fermierilor. Marea majoritatea măsurilor din acest plan nici nu necesită alocarea mijloacelor financiare din bugetul de stat”, a concluzionat Alexandru Slusari.
Și Asociația Moldova Fruct se arată îngrijorată de secetă și embargoul impus de Federația Rusă. În acest context, Asociația a înaintat către Guvern, Ministerul Agriculturii și ANSA o listă de măsuri pentru depășirea situației și diminuarea impactului asupra sectorului.
Potrivit Asociației, din cauza secetei, horticultorii vor avea recolte mai mici de prune și mere, iar dacă pentru prune, piața a reușit să fie diversificată în ultimii ani, la capitolul mere situația va fi dificilă. Din cele 255 mii tone de mere exportate din recolta anului 2021, pe piața Rusiei au ajuns 231 mii tone.
„Trebuie să constatăm, că este aproape imposibil să reorientăm această cantitate pe alte piețe timp de un an. Identificăm alternative, avem planificată participarea la un șir de expoziții internaționale pentru a promova fructele moldovenești, avem misiuni comerciale ca să prezentăm cumpărătorilor din diferite țări potențialul de producere și post-recoltare, dar nu este atât de simplu să facem față acestei situații”, spune Iurie Fală, directorul executiv la Moldova- Fruct.
Asociația a mai solicitat aplicarea unor măsuri ce țin de competența Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor privind deblocarea situației cu exportul în Federația Rusă, inclusiv intensificarea controlului fitosanitar astfel încât să fie prevenite cazurile de prezență a obiectelor de carantină fitosanitară în fructele moldovenești destinate fie pe piața locală, fie pentru export, dar și realizarea unor măsuri de identificare a piețelor alternative.