Moldova ar putea fi afectată de o eventuală decizie a Gazpromului de a sista livrările de gaz pe teritoriul Ucrainei, ceea ce va pune în pericol și fluxurile către Europa.
Preşedintele Consiliului de Administraţie „Moldovagaz”, Vadim Ceban spune că Moldova ar putea fi victima conflictului energetic dintre Rusia şi Ucraina, iar dacă Gazprom ar sista livrările de gaze naturale prin conducta din Ucraina, atunci ţara noastră ar rămâne fără resurse energetice.
Ceban a declarat la Canal 2 că, în aceste condiţii, vor fi utilizate rezervele făcute în ultimele luni, după care vom cumpăra gaz de pe piaţa internaţională, doar că preţul va fi altul decât cel indicat în contractul cu Gazprom.
„Noi suntem alimentați cu gaze naturale printr-o conductă care tranzitează Ucraina și nu din conducta TurkStream sau cele din Vest. De aceea, evident, dacă este afectat tranzitul pe teritoriul Ucrainei, noi urmează să ne reorientăm către alte surse şi, respectiv, alte conducte. În aceste condiţii, în primă fază, vor fi utilizate cantităţile de gaz economisite în lunile martie - septembrie, iar pentru luna octombrie, rezerva ar fi suficientă pentru a aproviziona cetăţenii cu gaze naturale. Compania Energocom ar putea să cumpere, în condiţii de piaţă, volumele de gaze necesare pentru a trece iarna, doar că preţul ar fi altul decât cel oferit de Gazprom. Aceste preţuri se formează pe burse sau huburi de gaze fie regionale, fie cele internaţionale”, a precizat Vadim Ceban, preşedintele Consiliului de Administraţie „Moldovagaz”.
În cazul în care livrările prin Ucraina ar fi oprite, Gazprom ar rămâne să furnizeze gaze doar prin conducta TurkStream către Turcia şi câteva ţări europene care încă mai au contracte cu gigantul rus.


