Republica Moldova va primi un grant de 220 de milioane de dolari din partea SUA. Banii vor fi utilizați pentru consolidarea securității energetice și rambursarea cheltuielilor pentru achizițiile de energie electrică.

Guvernul a aprobat inițierea negocierilor și semnarea celui de-al cincisprezecelea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul SUA pentru creștere economică durabilă, ancorată în integrarea europeană.

„Amendamentul prevede o alocare suplimentară în valoare de 220 de milioane de dolari SUA drept contribuție nerambursabilă în cadrul Acordului pentru consolidarea securității energetice a Republicii Moldova, prin conectarea elementelor-cheie ale sectorului energetic cu sistemele europene”, anunță Guvernul.

Concomitent, Amendamentul prevede stabilirea termenilor și condițiilor privind suportul bugetar nerambursabil în valoare de 76,8 milioane de dolari SUA ce urmează a fi oferit către Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională, prin intermediul Fondului fiduciar instituit de către Banca Mondială. Acest sprijin bugetar va asigura rambursarea cheltuielilor pentru achizițiile de energie electrică de la furnizorii din Ucraina și țările ENTSO-E, pentru perioada septembrie 2022 - martie 2023.

Urmare a alocărilor suplimentare enunțate, bugetul total al Acordului va însuma 392,7 milioane de dolari SUA - contribuția nerambursabilă totală a Guvernului SUA în cadrul tratatului prenotat, din care a fost deja valorificată suma de peste 80 de milioane de dolari SUA.

Amendamentul respectiv va fi semnat de către Ministerul Finanțelor și USAID, iar ulterior va fi ratificat de Parlamentul Republicii Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE