flux24.roAstăzi, 16 iunie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza lui Adrian Lebedischi, fost vice-comisar al sectorului Buiucani din Chişinău. Acestuia urmează să-i fie acordați 3 200 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 2 300 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli, comunică Politik.md. 
Dosarul s-a referit la un caz ce datează încă de la începutul lunii noiembrie 2008, când reclamantul, fiind la serviciu, a fost lovit de o maşină. Înainte de a fi rănit, acesta a reuşit să evite accidentarea a doi civili. După accident, reclamantul a fost dus de urgenţă la spital, unde, din cauza leziunilor, i-a fost amputat piciorul stâng, iar pe piciorul drept a fost implantat dispozitivul Ilizarov. Reclamantul are astfel proteză la piciorul drept.
La o dată nespecificată, autorităţile poliţieneşti au constatat că traumatismul reclamantului a survenit în timpul executării atribuţiilor sale de serviciu, iar în luna septembrie a anului viitor, o comisie medical-militară a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a stabilit că reclamantul este inapt pentru serviciul militar.
La demiterea reclamantului i s-a calculat o indemnizaţie unică de asigurare în sumă de aproximativ 36 655 lei, calculată în temeiul Instrucţiunii provizorii privind asigurarea obligatorie de stat a colaboratorilor organelor afacerilor interne din 05 iulie 2004. La 9 octombrie 2009, reclamantul a solicitat MAI recalcularea indemnizaţiei unice conform Legii cu privire la poliţie, în cazul în care suma de asigurare constituind 743 850 lei (salariul de 6 198,75 lei pentru 10 ani), MAI urmând să achite suma de 595 080 lei. MAI însă a refuzat în soluţionarea cererii, decizie menținut și de curtea Supremă de Justiție.
La CEDO, reclamantul s-a plâns în temeiul Articolelor 6 şi 13 din Convenţie, precum că prin refuzul instanţelor de a acorda compensaţie pentru pierderea capacităţii de muncă i-au fost încălcate drepturile. Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art.6 din Convenție, dreptul la un proces echitabil, observând că Curtea de Apel a respins acțiunea reclamantului pe motivul că dispozițiile instrucțiunii nu sunt aplicabile lucrătorilor din poliție, exceptând salariații angajați prin contract. Aste deși, în cererea sa de recurs, reclamantul a argumentat clar și explicit, prezentând dovezi, că a fost angajat în bază de contract.
Potrivit Curții, dacă reclamantul a putut beneficia de excepția rezervată pentru angajații prin contract putea fi distinsă logic și legal din chestiunea dacă instrucțiunile sunt aplicabile polițiștilor. Corespunzător, Curtea Supremă de Justiție putea furniza un răspuns specific la chestiunea respectivă și nu este posibil de a cunoaște dacă pur și simplu a ignorat argumentul reclamantului sau dacă a intenționat să-l respingă fără nici o motivare.
Deși reclamantul a cerut 47 300 Euro cu titlu de prejudiciu material, 3 200 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 2 300 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli, CEDO a acordat reclamantului 3 200 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 2 300 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli. În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de către avocatul Burlacu.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE